Filip & Company a asistat National Bank of Greece la finalizarea vânzării pachetului de acţiuni deţinut la Banca Românească

Autor: Roxana Rosu 27.01.2020

Casa de avocatură Filip & Company a asistat  National Bank of Greece la vânzarea către EximBank, o bancă deţinută de statul român prin Ministerul Finanţelor, a pachetului de acţiuni deţinut la Banca Românească, reprezentând 99.28% din capitalul social.

Tranzacţia, estimată la 252 milioane euro, capital plus împrumuturi, s-a finalizat joi, 23 ianuarie, după ce primise aprobările aferente din partea Băncii Naţionale a României şi a Consiliului Concurenţei.

“Suntem onoraţi că am avut ocazia să asistăm National Bank of Greece în legătură cu una dintre tranzacţiile de referinţă din domeniul bancar şi ne bucurăm de finalizarea cu succes a acesteia. Piaţa bancară rămâne foarte activă şi în acest an, când ne putem aştepta să mai vedem consolidări în sector”, a spus Alina Stancu Bîrsan, partener Filip & Company şi Head of Finance & Banking.