Unul dintre cele mai profitabile fonduri de investiţii din lume, în valoare de 30 de miliarde de dolari, devine una dintre cele mai radicale companii în ceea ce priveşte schimbările climatice şi începe să aplice sancţiuni drastice de prevenire a încălzirii globale

Autor: Eduard Ivanovici 02.02.2020

Industria managerilor de active nu duce lipsă de jucători agresivi. Miliardarul britanic Chris Hohn, manager financial în cadrul TCI Fund Management, este unul dintre cei care duc regulile convenţionale spre noi nivele, de la ameninţarea directă a companiilor până la înlăturarea din funcţie a şefilor. Compania condusă de Hohn a fost anul trecut cel mai bun performer din instrustia fondurilor de investiţii, conform Bloomberg.

În prezent, Hohn plănuieşte să îşi implementeze tacticile în lupta împotriva încălzirii globale. Managerul financiar, care administrează asset-uri în valoare de 30 de miliarde de dolari, începe să forţeze cât mai multe companii să îşi reducă emisiile gazelor cu efect de seră şi să îşi publice amprenta de carbon. În caz contrar, le va îndepărta definitiv boardurile sau va renunţa la acţiunile pe care le deţine în interiorul companiilor.

Pentru a îndepărta orice urmă de îndoială despre angajamentul pe care şi l-a asumat, Hohn a donat toamna trecută 260.000 de dolari către Extinction Rebellion, o mişcare radicală de prevenire a schimbărilor climatice, grup al cărui membri au blocat traficul din Londra şi s-au lipit în semn de protest de un avion din London City Airport.

Campania întreprinsă de Hohn, în vârstă de 53 de ani, reprezintă doar un prim pas în ceea ce se vrea a fi o schimbare totală a industriei de gestionare a activelor care, după spusele lui, a ignorat total criză planetară pe care o reprezintă schimbările climatice. Hohn a început deja să îi preseze pe investitori să îşi concedieze managerii care nu plănuiesc să îşi reducă amprenta de carbon şi vrea ca băncile să oprească împrumuturile oferite companiilor ce ingoră schimbările climatice.

Totuşi, cruciada lui Hohn este inconsistentă până în momentul de faţă. TCI a deţinut o parte importantă dintr-un producător indian de cărbune şi deţine în prezent acţiuni într-un număr de trei căi ferate unde sunt folosite tone de combustibil diesel şi fosil, unele dintre principalele surse ale gazelor cu efect de seră.

Hohn a declarat că este mult mai productiv să colaborezi cu astfel de firme decât să le ignori. Pe 30 noimebrie, TCI îi informa pe directorii executivi din cadrul a 17 companii că trebuie să regleze în mod expres deficienţele. În plus, TCI a declarat că va vota împotriva directorilor de companii care nu îţi ating target-urile.