Livrările de gaze către Ungaria via TurkStream ar putea începe în 2 ani

Autor: Catalina Apostoiu 28.01.2020

Livrările de gaze ruseşti către Ungaria prin intermediul gazoductului TurkStream ar putea fi lansate la sfârşitul anului 2021 sau începutul anului 2022, a anunţat secretarul de stat pentru afaceri energetice din cadrul ministerului ungar al inovaţiei şi tehnologiei Peter Kaderjak, potrivit Budapest Business Journal. În octombrie 2019, ministrul ungar al afacerilor externe Peter Szijjarto declara că Ungaria va lansa o procedură până la sfârşitul lunii respective pentru a contracta capacitate de gaze prin TurkStream din 2021.