ZF IT Generation: Cristian Munteanu, managing partner Early Game Ventures: În 2019 am investit în total 5,5 mil. euro în 10 start-up-uri

Early Game Ventures, fond de investiţii local înfiinţat la finalul anului 2018 de Cristian Munteanu, Dan Călugăreanu şi Radu Stoicoviciu, a investit în primul an de existenţă 5,5 milioane de euro în 10 start-up-uri de tehnologie locale, atât B2C (business to consumer), cât şi B2B (business to business).

„Aceasta este strategia noastră: să investim în circa 10 start-up-uri pe an şi sume mai mari decât se obişnuieşte pe piaţa locală în faza early stage. În medie, investim peste 0,5 mil. euro într-un start-up. Anul trecut am văzut în total circa 350 de start-up-uri“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Cristian Munteanu, managing partner în cadrul Early Game Ventures (EGV). El a adăugat că deşi EGV a investit atât în start-up-uri B2C cât şi B2B, partenerii fondatori au o preferinţă pentru cele B2B fiindcă în cazul acestora este mai uşor de identificat problema ce trebuie rezolvată, piaţa se poate segmenta mai uşor şi nu este nevoie de bugete mari de marketing ca în cazul comercializării unor produse/servicii pentru marea masă.

„Este important ca banii investitorilor să fie investiţi în tehnologie, dezvoltare, produs, pentru că astfel fondatorii creează un activ, o proprietate intelectuală care rămâne în companie.“

Start-up-urile pe care a pariat anul trecut EGV sunt Adiem, Bunnyshell, Druid, Milluu, Neobility, RoboSelf, SymphoPay, Tokinomo, Underline şi Watto Stations. Fondul de investiţii va vedea însă abia peste 1-2-3 ani ce rezultate vor avea aceste start-up-uri şi care dintre ele se vor dovedi a fi pariuri câştigătoare.

„În venture capital investiţiile sunt foarte riscante. Investeşti în 10 start-up-uri şi speri ca doi sau poate trei, dacă eşti extraordinar de bun şi de norocos, să îţi întoarcă toţi banii pe care i-ai investit în cele 10, plus profit“, a subliniat el.

Care sunt însă criteriile pe care le au în vedere partenerii fondului EGV atunci când investesc într-un start-up? „Sunt nouă lucruri la care ne uităm la un start-up atunci când facem selecţia pentru investiţii, iar primul este echipa. Ne uităm la echipa fondatoare şi vrem să vedem dacă este completă - au calitatea de fondatori oamenii care deţin skillurile de care are nevoie acel start-up? De obicei sunt trei fondatori – un CEO, un om tehnic şi un om de vânzări. Este important de ştiut dacă au mai lucrat împreună sau dacă sunt capabili să angajeze oameni în companie, să îi motiveze ş.a.m.d.“, a explicat pe scurt Cristian Munteanu.

Printre celelalte criterii de selecţie ale EGV se numără: problema adresată de start-up, soluţia acestuia pentru rezolvarea problemei, competiţia, strategia de punere pe piaţă a produsului/serviciului, modelul de business şi strategia de strângere de fonduri.

 „Modelul de business trebuie să fie repetabil, scalabil şi profitabil. La fiecare din aceste puncte discuţia este mult mai amplă. Ultimul criteriu de pe listă este fund raising strategy. De câţi bani ai nevoie şi de la cine? Ştii cine ar trebui să îţi finanţeze compania?“, a punctat el.

„În lumea start-up-urilor puterea este la fondator, nu la investitor, fiindcă atunci când faci ceva bun, de calitate, toţi se vor bate să îţi dea bani, deci puterea este la tine“, a completat Cristian Munteanu.

Anul acesta, EGV va fi mai rezervat în investiţiile pe care le va face, în condiţiile în care partenerii fondului de investiţii consideră că toată efervescenţa actuală de pe piaţă este un simptom al unei crize economice care se apropie.

„Ne-am adaptat deja strategia de investiţii. O strategie bună este să investeşti în businessuri counter-cyclical (care prosperă în condiţii de recesiune economică - n. red.) Sfatul este ca fondurile să analizeze de două un start-up înainte de a investi, fiindcă s-ar putea ca evaluările care s-au umflat în ultimii ani să înceapă să scadă. În plus, dacă va veni o corecţie economică, mulţi din aceşti stupid money vor dispărea“, a atras el atenţia.

Ce a mai declarat Cristian Munteanu:

• Ecosistemul local de start-up-uri - Ecosistemul de start-up-uri a explodat în ultimul an. Dacă acum 5-6-7 ani, când eu eram fondator de start-up-uri, era practic aproape imposibil să ridici bani din România, între timp a devenit o adevărată nebunie - peisajul de investiţii, peisajul de start-up-uri. Peste tot apar noi start-up-uri, noi echipe care vor să lanseze proiecte, apar investitori, au apărut fondurile de investiţii, s-a îmbunătăţit numărul şi calitatea investitorilor de tip angel. Se întâmplă foarte multe lucruri deodată, este o efervescenţă, astfel că inevitabil te întrebi cât va mai dura. Evoluţia a fost una spectaculoasă, e loc de mai bine, e loc de mai multe. Niciodată nu poţi să spui că ai prea multe lucruri bune. Am auzit deja întrebarea asta prin târg: nu cumva sunt deja prea mulţi bani în piaţă? Eu aş întreba: sunt prea mulţi bani în Silicon Valley? Cred că loc este, este loc de investitori, suntem într-o piaţă care deocamdată este condusă de investitori, există câţiva gatekeeperi pe la care trec toate tranzacţiile şi există un număr de investitori angel care participă, contribuie, iniţiază astfel de runde de finanţare.

• Evoluţia ideilor de business şi soluţiilor software dezvoltate - S-au schimbat buzzwordurile. Dacă acum doi ani blockchain era cuvântul cel mai des întâlnit în orice pitch, între timp au dispărut complet start-up-urile de blockchain, acum buzzwordul este AI, machine learning, nu mai poţi să găseşti o aplicaţie de parcare care să nu spună că face AI şi IML. Realitatea din teren în ce priveşte calitatea start-up-urilor - aceasta a evoluat, nu dramatic, nu deodată toate start-up-urile care se lansează vin cu tehnologii noi, revoluţionează lumea. Nici pe departe, cred că una dintre problemele start-up-urilor româneşti e miza. Cea mai mare parte din start-up-uri vin cu nişte mize mici, ambiţii locale, poate regionale, e nevoie de mai mult de atât. În ce priveşte tehnologiile, dacă am avea şi noi două Stanforduri sau MIT-uri pe aici prin ţară, probabil că am putea să cerem mai multe. Dacă nu am fi România, ci Israel iarăşi am putea să cerem mai multe. Dar o privire rece, lucidă asupra peisajului despre care toată lumea vorbeşte şi unde este foarte multă gălăgie ne arată că sunt puţine centre universitare de calitate. România mi se pare că nu are nicio universitate în top 100 global. Totuşi, de unde să vină acele creiere?

• Mulţi sunt autodidacţi, învaţă singuri programare, orice altceva şi dacă te uiţi la lucrul ăsta nu poţi să spui că este o calitate slabă a start-up-urilor. E comparabilă cu alte hotspots din lume. Nu ştiu ce să zic.

• Ce preferă fondurile de investiţii? O echipa tehnică sau cu experienţă de business? - De obicei ce se întâmplă, am observat acest lucru şi nu pot să-mi explic exact motivul pentru care se întâmplă aşa, dar echipele tind să fie foarte tehnice, fie foarte business. Întotdeauna e de preferat o echipă tehnică pentru că dacă fondatorii sunt doar 2-3 oameni de business care au senzaţia că angajează un developer şi se rezolvă, atunci nu ai material cu care să lucrezi acolo. Sunt atât de naivi în abordare încât nu merită să-ţi pierzi timpul cu astfel de echipe. Deci dacă ai de ales între una care este tehnică, sunt doar oameni tehnici fără competenţe de business, versus o echipă care e doar business şi nu are competenţe tehnice, atunci cu siguranţă eu aleg echipa tehnică. Backgroundul tehnic este de obicei unul bun solid, se găsesc şi oameni foarte buni în ce fac, când vine vorba de knowledge de business atunci lucrurile scârţâie şi mai rău, din nou mă întorc la mediul universitar. Dacă nu stăm bine la universităţi tehnice stăm de a dreptul dezastruos când vine vorba de universităţi de business, acolo situaţia este dramatică. Şi atunci, din nou, de unde să cer competenţe. Când vine vorba de start-up-uri mai este o problemă: dacă oameni tehnici care până ieri au fost salariaţi într-o companie tehnică pot să-şi lanseze un start-up nu pot să spun că la fe de uşor este pentru un om de business care până ieri a fost angajat la o corporaţie, a gândit în nişte scheme, în nişte pattern-uri, el de orice avea nevoie suna la financiar, mai erau doi oameni care rezolvau lucrări. Să muţi aceşti oameni într-un start-up e aproape imposibil. EI vin înarmaţi cu toate reflexele greşite şi atunci din nou: dacă din şcoală nu ai de unde să iei, dacă din corporaţii aduci doar oameni cu reflexele greşite atunci de unde vii cu aceel abilităşi de care ai nevoie?

• Ce trebuie să facă start-up-urile pentru a fi la nivelul la care să ia finanţări - Soluţia este munca. Să pui mâna pe carte, să citeşti, să te documentezi, să fii preocupat de domeniu, să vezi cum fac alţii.

• Acceleratoarele de start-up-uri - Sunt extrem de puţine acceleratoare bune în lume, iar acceleratoarele din România şi Europa de Est în general au o calitate foarte slabă. Suntem într-o perioadă de boom economic. Toate corporaţiile mimează inovaţia, ele neinovând niciodată nimic. Dar cum fac acest lucru? Organizează acceleratoare, însă nu investesc bani. Niciunul din programele de acest tip nu investeşte bani ceea ce înseamnă că fondatorii start-up-urilor nu au bani la dispoziţie pentru a se dezvolta şi a se mişca repede.

• Tipul antreprenorilor - Foarte mulţi dintre antreprenori nu sunt studenţi, ci au o experienţă de muncă - vin din corporaţii sau au mai avut alte proiecte antreonoriale înainte. Cei mai “investibili” antreprenori nu sunt copii, ci oameni cu experienţă de viaţă şi maturi.