Ritmul mediu de creştere a creditului în 2019 a fost de 7,6%, cel mai mare din ultimul deceniu, deşi creditarea privată a încetinit pe final de an

Autor: Claudia Medrega 28.01.2020

Ritmul mediu de creştere a creditării private totale s-a mai revigorat în 2019 ajungând la 7,6% pentru întregul an, peste viteza de creştere a creditării din anul 2018, de 6,6%, iar soldul împrumuturilor populaţiei şi companiilor a ajuns la 267,6 mld. lei.

Creditul privat total a început anul 2019 cu o creştere anuală surprinzătoare de 8,4%, pentru ca la finalul lunii februarie ritmul anual să încetinească uşor, la 8%, iar în martie să coboare până la 7,7%. Ulterior, viteza creditării s-a mai temperat, coborând în luna iunie la 7,1%. După primele 9 luni din 2019, creditarea creştea cu un ritm mediu de 7,7%, iar până la finele anului trecut creşterea medie a creditului privat a ajuns la 7,6%.

În luna decembrie 2019, creditarea privată avea un avans de 6,6% faţă de aceeaşi lună din 2018.

Creşterea soldului creditului privat cu un ritm mediu anual de 7,6% a fost determinată de redinamizarea investiţiilor, majorarea veniturilor populaţiei, climatul pozitiv din pieţele financiare şi nivelul accesibil al costurilor reale de finanţare, potrivit Băncii Transilvania.

Creditele în lei au avansat cu un ritm de 10,5% an/an, în timp ce avansul împrumturilor în valută a fost de 2,3% an/an.

Creditele pentru populaţie în lei au continuat să fie motorul principal crescând cu ritmuri de două cifre.