Andreea Moldovan, Avon: La nivelul întregului grup România este în top 15 ca business. Suntem văzuţi ca o ţară cu foarte mare potenţial de creştere

Autor: Andra Stroe 29.01.2020

Andreea Moldovan, general manager al Avon în Europa de Sud-Est, a povestit pentru revista Business MAGAZIN ce tendinţe se remarcă în ultima vreme în rândul clienţilor români şi cum diferă obiceiurile de consum ale acestora faţă de ale altor europeni. Dacă în ţările nordice, pe care Andreea Moldovan le cunoaşte după ce a condus timp de patru ani operaţiunile Avon din Cehia, Slovacia, Finlanda, Estonia, Lituania şi Letonia, erau la foarte mare cerere produsele de îngrijire a părului, în România şi în Bulgaria parfumurile sunt cele mai râvnite produse din portofoliul Avon. Acestea deţin mare parte din business ( 40%), urmate de produsele de machiaj (30%) şi de îngrijire a corpului şi a tenului.

„În 2019 a avut un succes remarcabil gama de îngrijire a tenului. Am avut o creştere mult peste piaţă şi cea mai mare creştere din regiune“, a spus ea.