Asigurarea de sănătate Optimist de la Aegon oferă până la 30.000 de lei în cazul unui diagnostic oncologic

Autor: Mircea Nica 29.01.2020

Aegon România, compania de asigurări de viaţă parte a grupului financiar internaţional cu acelaşi nume, a extins pachetele oferite prin asigurarea de sănătate Optimist, prin care clienţii vor putea beneficia de o despăgubire mai mare, de până la 30.000 de lei, în cazul unui diagnostic oncologic, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Aegon. 

„Din păcate, din momentul primirii diagnosticului apar costuri care pot fi greu de suportat, chiar dacă eşti asigurat în sistemul de sănătate public. Am luat în calcul toate aceste aspecte atunci când am decis să creştem numărul de pachete disponibile prin asigurarea Optimist.“