Ministerul de Finanţe vrea să împrumute în februarie 5 mld. lei de la bănci. În prima şedinţă a lunii statul a atras 902 mil. lei, cu dobânda de 4,5% pe an şi scadenţa în 2031

Autor: Cristina Bellu 03.02.2020

Ministerul de Finanţe a redeschis o emisiune de titluri scadentă în septembrie 2031 şi s-a împrumutat cu 202 mil. lei peste nivelul programat de 700 mil. lei, la o dobândă anuală de 4,5%.

La licitaţie au participat şapte dealeri primari.

Volumul total al cererii a fost de 1,23 mld. lei, din care ofertele competitive au totalizat 1,1 mld. lei, iar cele necompetitive 48,6 mil. lei.

Rata cuponului a fost de 3,65%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului acceptat a fost de 4,53%.

Din valoarea nominală adjudecată de 902 mil. lei, suma oferita de bănci în nume şi cont propriu s-a ridicat la 844 milioane lei, iar cele necompetitive au fost de 48,6 mil. lei.

Ministerul de Finanţe a programat în februarie licitaţii pe piaţa internă în volum de 5 miliarde lei, din care 300 milioane lei prin certificate pe 12 luni, cu 16.3% sub nivelul realizat în ianuarie.