Copiii se pot bucura mai repede de creşterea alocaţiilor: Senatul a respins amânarea dublării alocaţiilor pentru copii

Autori: Alexandru Costea , Mediafax 03.02.2020

Senatul a respins, luni, ca prim for legislativ sesizat, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului ce amână intrarea în vigoare, cu şase luni, a Legii care dublează alocaţiile pentru copii la 300 de lei. 

Pentru respingere au votat 95 de senatori iar împotrivă s-au exprimat 14.

Anterior, Comisia pentru muncă a Senatului a dat raport de respingere asupra actului normativ iniţiat de Guvern.

În luna decembrie a anului trecut, Camera Deputaţilor a votat, decizional, propunerea legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis pe 14 ianuarie.

Ulterior, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii până la 1 august, odată cu rectificarea bugetară.

Senatul este primul for legislativ sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.