BNR: O depreciere a monedei până la 4,9 lei faţă de euro ar afecta activitatea a 20% din exportatori şi 23% din importatori

Autor: Mircea Nica 05.02.2020

Creşterea cursului de schimb al monedei naţionale, respectiv deprecierea leului, ar avea efecte asupra companiilor, 42% din IMM-uri susţinând că nivelul cursului de schimb le afectează deja activitatea, în timp ce 31% sunt de părere că niciun nivel al deprecierii monedei nu le-ar afecta, potrivit datelor unui sondaj privind accesul la finanţare al companiilor nefinanciare din România realizat de BNR pentru luna decembrie 2019. 

Din punctul de vedere al companiilor importatoare, nivelul din decembrie al cursului de schimb, dat fiind contextul în care Germania, Italia şi Franţa sunt principalii parteneri de comerţ exterior cu bunuri, influenţează negativ performanţele companiilor, inducând vulnerabilităţi în economie.