Ce spune Avocatul Poporului despre cele 25 de OUG-uri ale Guvernului Orban: O gravă abatere. Vom sesiza la CCR

Ziarul Financiar 05.02.2020

Avocatul Poporului consideră că adoptarea, într-o singură şedinţă de Guvern, a 25 de ordonanţe de urgenţă reprezintă o gravă abatere de la norme: Guvernul s-a substituit practic Parlamentului. 

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Avocatul Poporului, „adoptarea într-o singură şedinţă de Guvern a unui număr de 25 de ordonanţe de urgenţă este nu doar fără precedent, ci o gravă abatere de la normele art. 115 din Constituţie, Guvernul substituindu-se practic Parlamentului”.

Conform Avocatului Poporului, în momentul adoptării lor, unele acte normative erau deja în procedură parlamentară, urmând să fie votate de „unica autoritate legiuitoare a ţării”, aşa cum este definit Parlamentul de către Constituţie.

De asemenea, au lipsit avizele Consiliului Legislativ şi ale Consiliului Economic şi Social, deşi există o obligaţie legală fermă privind existenţa acestora anterior adoptării unei ordonanţe de urgenţă.

„Avocatul Poporului îşi rezervă dreptul de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţii de neconstituţionalitate privind acele ordonanţe de urgenţă care aduc atingere direct sau indirect drepturilor fundamentale şi cele care încalcă decizii anterioare ale Curţii Constituţionale”, se arată în comunicat.

Guvernul Orban a adoptat, marţi seara, într-o şedinţă ce s-a terminat spre miezul nopţii, nu mai puţin de 25 de ordonanţe de urgenţă.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spunea că Avocatul Poporului „nu are inhibiţii” şi că ar putea ataca la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă adoptate de Executiv în şedinţa de marţi, printre care cea referitoare la organizarea alegerilor parlamentare.