Următoarea mare bătălie a comisarului european Margrethe Vestager va fi cu Europa

Autor: Catalina Apostoiu 07.02.2020

După ani în care a reprezentat cea mai importantă figură din lume în ceea ce priveşte reglementarea sectorului tech, Margrethe Vestager se confruntă acum cu tendinţe politice în schimbare în Bruxelles, scrie Politico.

Aceasta se confruntă cu cerinţe în creştere la nivelul UE ca strategii să promoveze mai agresiv interesele digitale ale regiunii, dar şi cu eforturi de rescriere a reglementărilor din domeniul competiţiei pentru a permite încheierea de megafuziuni.