Mugur Isărescu, despre aprecierea leului după moţiune: Piaţa noastră valutară nu este foarte adâncă. Cursul euro/leu poate fi mişcat cu tranzacţii de 100-200 milioane de euro

Autori: Mihai Gongoroi , Mediafax 07.02.2020

Aprecierea leului în raport cu euro ce a urmat căderii Guvernului a fost determinată de lipsa de lichiditate şi adâncime a pieţei şi de un vânzător important, a declarat vineri Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României.Isărescu a spus că piaţa poate fi mişcată cu 100-200 mil. de euro.

"Trebuie înţeles că piaţa valutară are mulţi determinanţi. Şi faptul că ne-am obişnuit ca un eveniment politic să aibă impact imediat asupra pieţei valutare, să spunem că nu este o percepţie eronată pentru ca evenimentele politice categoric influenţează piaţa, dar evenimentele politice nu sunt singurele. În ultimele zile, din datele noastre, sunt unele informaţii pe care le obţinem şi noi cu o anumită greutate, a acţionat în principal faptul că pe piaţa monetară, aşa cum se întamplă de obicei, între 25 ale lunii precedente şi 5, 10 în luna curentă, apare o relativă lipsă de lichiditate pentru că firmele, populaţia, toate îşi plătesc impozitele la stat, dările la stat, şi atunci în contul Ministerului de Finanţe de la BNR apare un surplus, este ca si cum ar steriliza Banca Naţională banii respectivi. Şi când pe o asemenea situaţie apare un vanzător mai important… şi acum pot să garantez că nu am fost noi, Banca Naţională. A fost un client, pot să bănuiesc, dar ce spun în continuare e pură speculatie, s-o fi gândit şi el: băi, pică Guvernul, se depreciază cursul, hai să vând acuma o sumă mai mare ca să câştig, oricine vrea să câştige mai mult, dar nu s-a întamplat. A vândut mai mult şi s-a apreciat cursul. Şi a vândut, mai pot să spun, câteva zile. Pentru că a avut inteligenţa să nu vândă sumele dintr-odată", a spus vineri Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, în cadrul unei conferinţe de presă.

Isărescu a afirmat că piaţa noastră valutară nu este foarte adâncă şi că cursul euro/leu poate fi mişcat cu tranzacţii de 100-200 milioane de euro.

"Piaţa noastră nu este foarte adâncă. Nu are volume foarte mari, tranzacţii. Când cineva vine cu 100, 200 de milioane (de euro) şi le vinde poate să mişte cursul. Concluzie: nu numai situaţia politică are impact pe piaţa valutară. Şi doi, bănuiesc că şi cei de pe piaţa valutară, investitorii, erau obişnuiţi. Cam asta am citit în presă astăzi: «ne-am vaccinat la situaţia politică, suntem obişnuiţi». (…) Nu e vorba că a avut încredere (vânzătorul), ci că a avut nevoie de lei. Dacă investeşti în România şi construieşti ceva, sau faci o operaţiune în România, ele se fac în lei. Ai nevoie de lei, vinzi valută, dacă eşti din exterior. Dar sunt şi firme care lucrează în ţară care în diverse momente vând valută", a precizat guvernatorul.

Isărescu a mai declarat că unii trezorieri ai băncilor se mai şi joacă în piaţa valutară.

"Băncile au flexibilitate. Ele nu trebuie să-şi facă în fiecare zi un nivel de rezervă. Ci trebuie să-şi facă o medie pe 30 de zile. Din 24 ale lunii precedente în 24 ale lunii celeilalte. Meseria asta de trezorier este grea, unii au cam dat-o în bară cu meseria asta, dar este foarte grea, şi se şi joacă. El se uită: de unde aş mai avea eu venituri, cam ce plăţi am de făcut, ce lichiditate ar mai putea să intre în piaţă. (…) Şi mai e ceva. Când Ministerul de Finanţe, care are buffer în valută, vinde o sumă din acel buffer, noi nu-i dăm nasturi, îi dăm lei adevăraţi, bază monetară care se poate multiplica. Lichiditatea se mişcă ceas de ceas, minut de minut, asta e", a spus Mugur Isărescu.

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât vineri menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an, dar a redus ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută ale instituţiilor de credit la nivelul de 6 la sută de la 8 la sută.