Antreprenori locali. Daw Benţa, producător de materiale de construcţii deţinut de Remus Benţa, afaceri de 30 mil. euro în 2019, plus 10%

Autor: Alina-Elena Vasiliu 10.02.2020

Producătorul de lacuri, vop­se­le şi alte materiale pentru con­strucţii Daw Benţa, deţinut de antre­pre­norul Remus Aurel Benţa, a rea­lizat în 2019 o cifră de afaceri con­solidată de 29,3 mil. euro în cele trei ţări în care are acti­vitate - Ro­mâ­nia, Bul­ga­ria şi Repu­blica Mol­dova.

Avansul este de circa 10% com­parativ cu 2018.

„Anul 2019 a fost un an de referinţă, am făcut paşi consistenţi în dezvoltarea şi conso­lidarea activităţii companiei. A fost de asemenea anul expansiunii“, spun reprezentanţii companiei.

Tot anul trecut, Daw Benţa a inau­gurat un magazin de materiale de construcţii Caparol în Republica Moldova, mai exact în localitatea Bălţi. Pe fondul tuturor acestor inves­ti­ţii, compania estimează o creştere de 10% a cifrei de afaceri în 2020.

Platforma pe care se găsesc fabricile Daw Benţa de vopsele şi tencuieli, adezivi pentru termoizolaţii şi polistiren expandat se află în Sâncraiu de Mureş, judeţul Mureş.