Jumătate din tinerii cu vârste între 16 şi 34 de ani şi-au făcut deja planuri să plece din România. Ce spun sociologii: Fenomenul de migraţie a tinerilor români nu este însă ireversibil

Ziarul Financiar 14.02.2020

Specialiştii în migraţie spun că exodul tinerilor nu se va opri prea curând dacă nu vor fi luate măsuri. Aproximativ jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 34 de ani şi-au făcut deja planuri să plece din România, explică sociologii.

„Ştim din sondajele realizate că aproximativ jumătate dintre tinerii între 16 şi 34 de ani au planuri de plecare în străinătate, planuri structurate. (...) Procentul celor care au intenţii, de pe băncile facultăţii, de a pleca în străinătate este foarte apropiat de 47% – 48% pe totalul tineret. Mai mult, intenţiile acestea sunt mai bine structurate în cazul celor care sunt în faza de licenţă, la cei de la master sau la doctorat, dat fiind faptul că cei care au avut intenţii să plece, au plecat – procentul este mai mic”, a explicat Dumitru Sandu, sociolog, director Centrul de Studii pentru Migraţie.

Fenomenul de migraţie a tinerilor români nu este însă ireversibil. Ţări europene care au trecut prin acelaşi proces au reuşit să se redreseze cu ajutorul investiţiilor europene pentru dezvoltare sustenabilă.

„Atitudinea publică actuală din România este: Migraţia este o fatalitate. Nu este o fatalitate, se pot face lucruri. Pur şi simplu, punctez exemple de soluţii care pot duce în direcţia pe care am semnalat-o anterior. Unu - şi astea nu le iau din opinii personale, le iau din experienţa istorică europeană. Situaţia noastră a avut-o Portugalia, a avut-o Spania. Ce au făcut cu ani înainte? Au ştiut să folosească fondurile europene. Acolo se ocupă fortă de muncă, acolo sunt o groază de oportunităţi”, mai explică specialistul.

Tinerii spun că vor să plece din România pentru salariile mai mari practicate de companiile din străinătate.

Nu toţi vor însă să plece din ţară.

„Am avut oarecum ideea, dar nu prea sunt de acord pentru că deja am trăit vreo 4 ani în afara ţării, în Italia, şi nu mă simt acasă în străinătate şi nu, nu sunt de acord”, a declarat o studentă.

Un nou studiu Eurostat arată că România este pe primul loc la nivel european ca număr de tineri care locuiesc în afara ţării. Aproximativ 600.000 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 19 ani au plecat din România.