Oraşele fantomă ale Serbiei: Autorităţile de la Belgrad se confruntă cu o problemă demografică atât de mare, încât populaţia ţării ar putea să scadă în următoarele decenii cu 25%

Autor: Eduard Ivanovici 01.03.2020

Numărul de sate şi oraşe abandonate este în continuă creştere în Serbia, tendinţa populaţiei de a se micşora de la an la an ridicând semne de întrebare vis-a-vis de situaţia economică prin  care va trece ţara în următorii ani, scrie Euronews.

Potrivit Băncii Mondiale, populaţia Serbiei de aproape 7 milioane de locuitori va ajunge la 5,8 milioane până în 2050, ceea ce ar reprezenta o scădere de 25% din 1990 până la data preconizată.

Guvernul sârb a declarat că ţara pierde efectiv un oraş în fiecare an, înregistrând un număr de 18 municipalităţi cu o populaţie de sub 10.000 de locuitori.

Organizaţia Naţionilor Unite (ONU) a intervenit pentru a remedia situaţia, întrucât declinul are loc într-un ritm mult prea alert pentru a putea fi gestionat de autorităţile de la Belgrad. Programul ONU pentru Dezvoltare şi Fondul ONU pentru Populaţie au convocat un grup de şapte experţi internaţionali specializaţi în diverse domenii pentru a găsi o soluţie la problema în cauză.

Wolfgang Lutz, expert în demografie în cadrul Institutului Internaţional pentru Analiza Sistemelor Aplicate, a declarat că problema principală are de-a face cu faptul că „cei mai educaţi, mai competenţi şi mai motivaţi oameni tind să plece, ceea ce reprezintă o scurgere clară de capital uman”.

Guvernul sârb a încercat să oprească răspândirea trendului, oferind beneficii financiare cuplurilor cu mai mult de un copil. În plus, autorităţile au lansat proiecte de fertilizare in vitro, au renovat şcoli şi creşe şi au oferit ajutor familiilor sărace din zone rurale.

Serbia nu este singura ţară din estul Europei care este îngrijorată de numărul tot mai mic al populaţiei. De exemplu, Croaţia a declarat „provocările demografice” drept o prioritate naţională. Zonele rurale din Croaţia se golesc într-un ritm alarmant, în timp ce peste 15% din populaţia de 4,2 mil. de oameni a ţării muncesc în străinătate.

Stjepan Sterc, unul dintre principalii experţi în demografie din Croaţia, este de părere că eforturile întreprinse cu scopul de a remedia problemele populaţiei din Balcani nu sunt de ajuns, sistemul de taxare trebuind să se concentreze mult mai mult asupra situaţiei.