Antreprenori locali. Fares din Orăştie, producător de ceaiuri, şi-a bugetat pentru 2020 profit de 11 mil. lei, la afaceri de 92 mil. lei. Compania a ajuns la 375 de angajaţi, în condiţiile în care anul trecut au fost recrutaţi 88 de oameni

Autor: Laurentiu Cotu 11.02.2020

Laboratoarele Fares Bio Vital, o afa­ce­re deţinută de antreprenori români, estimează pentru 2020 un profit net de 11 mil. lei (2,3 mil. euro) şi o cifră de afaceri de 92 mil. lei (19,3 mil. euro), în creştere cu aproximativ 12% faţă de anul trecut, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor fur­nizate de companie.

Producătorul de ceaiuri din Orăştie a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 81,9 mil. lei (17,2 mil. euro), în creştere cu 12% faţă de anul anterior.

„În estimările făcute am ţinut cont de stabilitatea pieţei interne de suplimente alimentare, diver­si­ficarea portofoliului de pro­du­se, extinderea pe piaţa externă şi de notorietatea brandului Fares pe piaţa românească. Printre pro­iec­tele finalizate anul trecut se află cel de creştere a eficienţei te­ra­peutice a siropurilor medi­ci­nale, prin modificarea reţetei de fabricaţie şi a tehnologiei“, a de­clarat pentru ZF Transilvania Nicoleta Dărămuş, directorul economic al companiei Laboratoarele Fares Bio Vital.