Sala polivalentă de peste 20 mil. euro de la Oradea a fost finalizată în proporţie de 25%

Autor: Laurentiu Cotu 12.02.2020

Lucrările de construcţie ale sălii polivalente din Oradea, investiţie de 96,4 mil. lei (20,5 mil. euro), au fost finalizate în proporţie de 25%, conform reprezentanţilor primăriei municipiului Oradea. Construcţia polivalentei din Oradea, cu o capacitate de 5.000 de locuri, este executată de o asociere de firme condusă de Construcţii Erbaşu, companie controlată de antreprenorul Cristian Erbaşu. Sala de sport polivalentă se realizează pe amplasamentul fostei pieţe de vechituri, lângă Aeroportul Oradea, vizavi de Cartierul Europa.

Noua sală de sport din Oradea va putea găzdui diverse competeţii interne (handbal, baschet, volei) dar şi evenimente internaţionale, congrese, concerte, expoziţii sau târguri. Lucrările realizate până în prezent sunt: execuţia săpăturii pentru realizarea fundaţiilor; cofrarea, armarea şi turnarea betonului în fundaţii, turnarea plăcii de beton de la parter, executarea lucrărilor de cofrare în vederea turnării plăcii din beton peste etaj.

Primăria Oradea a colaborat cu Compania Naţională de Investiţii pentru a demara construirea unei săli de sport polivalente în municipiul Oradea. Astfel, în septembrie 2016 a fost predat amplasamentul către Compania Naţională de Investiţii, iar în  februarie 2018 s-a semnat contractul de lucrări între Compania Naţională de Investiţii şi asocierea Construcţii Erbaşu, Intergroup Engineering, Delta ACM 93 & Trameco. Proiectul urmează să fie finalizat anul viitor.