Bursa de Valori Bucureşti încheie 2019 cu venituri operaţionale de 35 mil. lei, minus 12% şi un profit de 6,8 mil. lei

Autor: Cristina Bellu 13.02.2020

Grupul BVB a raportat pentru 2019 venituri operationale consolidate de 34,9 milioane lei, în scădere cu 12% faţă de 2018 şi un profit net consolidat de 6,8 mil. lei, echivalentul unei scăderi de 33%, se arată în raportul financiar al companiei.

Variaţia veniturilor a fost determinată atât de segmentul de tranzacţionare BVB individual cât şi de segmentul registru – Depozitarul Central (DC).

Astfel, “veniturile din segmentul de tranzacţionare au scăzut cu 4,57 mil. lei până la 19,3 mil. lei ca urmare a scăderii valorii totale a tranzacţiilor de tip “oferte” derulate pe piaţa principală de acţiuni cu impact de  minus 3,78 mil. lei, în timp ce veniturile aferente segmentului registru (DC) au scăzut cu 12% de la 5,26 mil. lei la 4,62mil. lei ca efect de bază, având în vedere veniturile de tip „one-off” înregistrate în prima jumătate a anului 2018”, menţionează raportul companiei.

Profitul net consolidat a scăzut cu 33% în 2019, de la 10,19 mil. lei la 6,83 mil. lei, 78% fiind generat de segmentul tranzacţionare al Grupului.

Profitul atribuibil acţionarilor societăţii mamă a fost de 6,5 mil. lei faţă de 9,75 mil. lei în 2018.