Mediafax: Misterul spitalelor din Wuhan construite în câteva zile. Ce spun clădirile despre modul în care Beijingul ascunde situaţia reală

Autor: Mediafax 13.02.2020

Camerele video au surprins construirea atât de rapidă a spitalelor, iar presa de stat a Chinei a sărbătorit inaugurarea lor la începutul lunii februarie. Singurul lucru care lipseşte o săptămână mai târziu? Pacienţii.

După patru zile de la deschidere, spitalul Leishenshan găzduia doar 90 de pacienţi, în contextul în care complexul are o capacitate de 1.600, dar nici nu declară paturi libere, potrivit datelor transmise de autorităţile medicale din Wuhan. Totodată, celălalt spital, numit Huoshenshan, nu a reuşit să ocupe toate cele 1.000 de paturi după o săptămână întreagă de la deschidere, transmite The Guardian.

Citiţi articolul integral pe Mediafax.ro.