Proprietarul Mega Image a făcut afaceri de 6,3 mld. euro în regiune: o treime din magazine sunt în România

Autor: Cristina Roşca 14.02.2020

Retailerul Ahold Delhaize, proprie­tarul magazinelor Mega Image din România, a obţinut afaceri de 6,3 mld. euro în 2019 în regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est. Businessul a crescut cu aproape 5% comparativ cu anul anterior.

Avansul este susţinut şi de evoluţia bună din ultimul trimestru al anului, cunoscut ca fiind cel mai bun pentru comerţ, indiferent de tipul său.

„Vânzările nete din Europa Centrală şi de Sud-Est au crescut cu 5,4% în trimestrul al patrulea, până la 1,694 mld. euro. Avansul a fost susţinut de creşterea like-for-like (fără a se ţine cont de expansiune) din Cehia şi România, dar şi de deschiderea a 162 de magazine, în special pe formatul de proximitate“, spun oficialii Ahold-Delhaize.