Bursa de Valori a cheltuit 1,3 milioane de lei pe consultanţă pentru înfiinţarea Contrapărţii Centrale. BVB este acţionar majoritar cu 59,52% din acţiuni la CCP, în urma unei contribuţii de 47,5 milioane lei (10 milioane euro)

Autor: Liviu Popescu 14.02.2020

Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ope­ratorul pieţei de capital din România, a în­registrat cheltuieli de consultanţă de 1,3 mi­lioane de lei pentru înfiinţarea Contrapărţii Centrale, proiect care ar trebuie să redeschidă piaţa derivatelor la Bucureşti, arată datele agregate de ZF din rapoartele societăţii. Astfel în anul 2019 au fost înregistrate cheltuieli de consultanţă de circa 280.000 de lei, iar în anul 2018 de aproape 1 mil. lei, menţionează BVB.

„Cheltuielile cu serviciile prestate de terţi, BVB individual, 2019, -29 %, datorită reducerii cheltuielilor cu serviciile de consultanţă, ca efect de baza având în vedere că în anul 2018 au fost înregistrate cheltuieli aferente proiectului “CCP” de 0,98 mil. lei. În anul 2019, proiectul CCP a generat de asemenea cheltuieli cu servicii de consultantă în valoare de 0,28 mil. lei”, se arată în raportul aferent rezutlatelor pentru anul 2019.