Directorul FMI: Epidemia gripală din China ar putea afecta creşterea economică la nivel mondial

Autor: Mihai Draghici 16.02.2020

Epidemia gripală izbucnită în China ar putea genera efecte negative asupra creşterii economice la nivel global în anul 2020, a declarat, duminică, directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva.

"Pentru moment, previziunile noastre privind creşterea economică sunt de 3,3% şi ar putea exista o reducere de 0,1%-0,2% într-un caz special, dar invit pe toată lumea să nu tragă concluzii pripite", a afirmat Kristalina Georgieva, citată de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro.

"Există multe incertitudini şi vorbim aici despre scenarii, nu despre proiecţii, vă rog să îmi adresaţi din nou întrebarea peste zece zile", a adăugat directorul FMI la Forumul Global al Femeielor, desfăşurat în Dubai (Emiratele Arabe Unite).