Brokerul de credite Kiwi Finance a intermediat anul trecut credite de 950 mil.lei, în creştere cu 30%, în condiţiile în care segmentul ipotecar reprezintă 83% din portofoliu

Autor: Roxana Rosu 17.02.2020

Brokerul de credite Kiwi Finance a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de 21 milioane lei, cu 27% mai mare comparativ cu anul anterior, şi un volum de credite intermediate în valoare de 950 milioane lei, în creştere cu 30%.

Principalul vector de creştere a fost creditul ipotecar, cu o pondere de 83% din totalul creditelor intermediate, urmat de creditele de nevoi personale, cu 14%, şi de credite Prima Casa si credite pentru IMM-uri, cu 3%.

Creditul ipotecar standard a crescut, atât ca volum, cu 37% faţă de anul precedent, cât şi ca număr de clienţi, cu 31%.

“KIWI Finance a avut cel mai bun an din istoria companiei, nu numai ca volum de credite intermediate, cât şi ca sustenabilitate şi calitatea portofoliului. Rezultatele foarte bune de anul trecut s-au datorat în special echipei de brokeri KIWI, dar şi parteneriatelor cu cele mai active 23 de bănci şi IFN-uri din piaţa românească în acest moment”, a comentat Anca Bidian, CEO KWI Finance.