Noul coronavirus loveşte în marile companii din tehnologie. Apple anunţă că producţia de iPhone-uri a fost afectată

Autori: Anamaria Cadis , Mediafax 18.02.2020

Apple a anunţat că epidemia cu noul coronavirus în China a afectat producţia de iPhone şi a scăzut vânzările în ţară, scrie Variety citând un comunicat al gigantului tehnologic. 

„Munca începe să se reia în China, dar revenirea la condiţiile normale este mai lentă decât anticipam", se arată în comunicat transmis de Apple, luni.

Potrivit companiei, locaţiile în care se produc componente pentru iPhone sunt situate în afara provinciei Hubei din China şi toate aceste facilităţi s-au redeschis până acum. Cu toate acestea, activitatea „se reia mai lent decât am anticipat şi aceste deficienţe de aprovizionare cu iPhone vor afecta temporar veniturile în întreaga lume.”

Apple anunţă că din cauza epidemiei din China a fost nevoie să revizuiască negativ proiecţia financiară pentru trimestrul care se încheie în luna martie.

Pe lângă problemele legate de producţie, un alt factor care a duce la o scădere a veniturilor este cel al cererii reduse de telefoane pe piaţa din China.

Cererea de produse Apple din China a scăzut după ce toate magazinele sale de retail din China (şi mulţi dintre partenerii săi) au fost închise din cauza epidemiei.

În plus, magazinele care sunt deschise funcţionează cu program redus şi au un număr redus de clienţi.

„Redeschidem treptat magazinele de vânzare cu amănuntul şi vom continua să facem acest lucru în mod constant şi în siguranţă”, a mai transmis Apple.