Lidl majorează venitul minim în companie la 2.500 de lei net lunar, aproape dublu faţă de salariul minim pe economie

Autor: Cristina Roşca 19.02.2020

♦ Discounterul german are în România peste 260 de magazine şi peste 7.500 de salariaţi ♦ Nemţii sunt cunoscuţi în piaţă prin faptul că plătesc cele mai mari salarii din retailul alimentar.

Retailerul Lidl, activ pe formatul de discount, a dus venitul minim lunar în companie la 4.000 de lei brut (circa 2.500 de lei net), cu aproape 15% mai mult decât în urmă cu un an. Nemţii menţin astfel ritmul de creştere a salariului după ce şi în 2019 au crescut câştigul minim tot cu 15% faţă de anul anterior. Majorarea va intra în vigoare la 1 martie 2020.

După această nouă majorare, venitul minim net în companie ajunge la aproape 2.500 de lei, aproape dublu faţă de minimul pe economie şi foarte apropiat de salariul mediu din comerţ, care este de puţin peste 2.800 de lei.