Ce comisioane au cele mai performante zece fonduri de acţiuni din România: zero la subscriere, dar pot ajunge chiar şi la 4% la retragere

Autor: Liviu Popescu 20.02.2020

♦ Cele mai performante zece fonduri de acţiuni din România (ianuarie 2019 – ianuarie 2020) şi-au remunerat investitorii cu randamente de la 30% la 55% ♦ Dar la ce costuri?

Şapte din cele mai performante zece fonduri de acţiuni din România în funcţie de ran­da­mentul înregistrat în ultimele 12 luni nu au comisioane de subscriere, adică nu comisionează depunerea iniţială a unui investitor, cel mai probabil ca o măsură de a atrage clienţi, arată datele agregate de ZF.

Pe de altă parte, la răscumpărare, adică atunci când investitorul retrage o sumă de bani, unele fonduri au comisioane care variază în funcţie de perioada de deţinere a plasamentului, în sensul în care cu cât această perioadă este mai redusă, cu atât comisionul este mai mare. Aceasta este o măsură care descurajează răscum­părarile realizate „la cald“. Alte fonduri au comisioane la retragere şi în funcţie de modalitatea de subscriere a investiţiei.