Grupul Arcelik a adus doi executivi turci pentru a conduce fabricile Arctic din România. Grupul a schimbat mai mulţi CEO în ultimii şase ani şi toţi au fost turci

Autor: Cristina Roşca 21.02.2020

Grupul Arcelik, care controlează local două fabrici de electrocasnice, a adus la conducerea unităţilor de producţie din România doi executivi turci.

De câteva luni, fabrica de frigidere din Găeşti este condusă de Tamer Kahyaoglu, care lucrează de peste două decenii pentru Arcelik. Cel mai recent, el a lucrat ca manager de fabrică la o unitate de producţie de compresoare. Executivul este absolvent al Universităţii Tehnice din Istanbul. El înlocuieşte la conducerea fabricii de frigidere din Găeşti, din datele ZF, un român, respectiv Marian Dan Şerban, trimis de Arcelik în Thailanda.