Norbert Ţăruş, proprietarul Farmaceutica Remedia, îşi majorează deţinerea de la 65,5% la 80,5% în urma unei tranzacţii de 7,16 mil. lei

Autor: Tibi Oprea 21.02.2020

Distribuitorul de medicamente Farmaceutica Remedia (RMAH) a raportat joi la Bursă o tranzacţie prin care Valentin-Norbert Ţăruş, acţionarul majoritar al companiei, a cumpărat un număr de 15,9 milioane de acţiuni pentru suma de 7,16 milioane lei.

Astfel, Valentin-Norbert Ţăruş, preşedintele consiliului de administraţie şi directorul general al companiei, şi-a majorat participaţia la Farmaceutica Remedia de la 65,5% la 80,5% din capitalul social, potrivit calculelor realizate de ZF.