SIF Moldova a vândut acţiuni SIF Transilvania de 294.000 lei pentru a coborî sub pragul de 5% pe care îl depăşise în urma diminuării capitalului social al SIF3

Autor: Tibi Oprea 21.02.2020

SIF Moldova (SIF2) a vândut miercuri 656.000 de acţiuni SIF Transilvania (SIF3) pentru suma de 293.890 lei pentru a coborî sub pragul de 5% din capitalul social al societăţii pe care îl depăşise în urma diminuării capitalului social al SIF3, potrivit unor rapoarte la Bursă.

Pe 11 februarie 2020, SIF Transilvania şi-a redus capitalul social de la 218,4 milioane lei la 216,2 milioane lei prin anularea a 21,8 milioane de acţiuni.

„SIF Moldova informează investitorii că inregistrarea operaţiunii de diminuare a capitalului social de căatre emitentul SIF Transilvania (conform notificării Depozitarului Central din 17.02.2020) a determinat depăşirea involuntară de către SIF Moldova a limitei de deţinere de 5% din capitalul social la acest emitent”, se arată într-un raport SIF2.

Acţiunile SIF3 se tranzacţionează în creştere cu 14,3% de la începutul anului, pe fondul unui rulaj de 33 milioane lei, emitentul ajungând la 968,7 milioane lei capitalizare. Tibi Oprea