ZF IT Generation. Gilbert Vasile, CEO & cofondator miioSmile, o aplicaţie de comunicare între stomatologi şi tehnicieni dentari, discută o finanţare pentru expansiune în Europa

Autori: Adrian Seceleanu , Sorin Pâslaru 24.02.2020

„În baza investiţiilor iniţiale valoarea companiei este de puţin peste 500.000 de euro. Dar în fiecare zi apar utilizatori noi şi în momentul acela discutăm de o altă evaluare.“

miioSmile, o aplicaţie de comunicare între stomatologi şi tehnicieni dentari, care are şi o componentă de gestiune a resurselor din laboratoarele de tehnică, discută o finan­ţare pentru a se extinde pe piaţa din Europa.

Suntem în discuţii pentru o nouă finanţare, vrem să replicăm ce se întâmplă în România, vedem că avem un feedback foarte bun în România, vrem să mergem către Europa cu soluţia noastră. Primul pas este deja făcut în ţările nordice, după ce finalizăm acolo vom arăta alte cifre. E foarte greu de spus de câţi bani avem nevoie. Cu cât sunt mai mulţi bani, cu atât vom putea scala mai repede. Acum nici creşterea foarte rapidă nu este foarte sănătoasă întotdeauna, deocamdată vrem să ne limităm la Europa, pentru zona de scalare“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Gilbert Vasile, CEO & Cofondator miioSmile.

Aplicaţia a fost dezvoltată pornind de la modul de lucru din industrie, a explicat reprezentantul companiei. „Prima dată am făcut o cercetare în laboratoarele de tehnică dentară, am petrecut cam doi ani de zile în laboratorul de tehnică dentară, să văd care este relaţia între medic şi tehnicianul dentar. Cum funcţionează tot sistemul acesta: pa­cien­tul ajunge la medic pentru o restaurare dentară, medicul trebuie să transmită un set de informaţii către laboratorul de tehnică dentară, către tehnician. De multe ori me­dicul şi tehnicianul dentar nu sunt în acelaşi sediu. Şi acum în 2020 există acel protocol de comunicare: medicul trimite pe un bileţel, o hârtiuţă, ceva notiţe către laboratorul de tehnică dentară, dar pe lângă acele notiţe mai este nevoie de un set de fotografii, mai ales dacă vorbim de o restaurare dentară pe zona frontală a pacientului, tehnicianul are nevoie să vadă fizionomia pacientului. Şi atunci ne-am gândit să facem această aplicaţie în care poţi să încarci toată informaţia, de la datele tehnice ale restau­rării dentare şi partea de fotografii.“

“Prima versiune a aplicaţiei a fost gata în 2017 şi a fost gratuită. Am început în 2017 cu prima versiune a aplicaţiei, a fost o versiune gratuită pe care am construit-o şi am lansat-o exclusiv în România. Am fost surprinşi - în prima săptămână au intrat 200 de utilizatori, pe final am avut aproape 1.000 de utilizatori, de la care am luat feedback.“

 

Ce a mai declarat Gilbert Vasile în cadrul emisiunii:

►„ Utilizatorii ne-au spus ceva foarte important: că aplicaţia rezolvă problemele de comunicare între medic şi tehnicianul dentar. Dar ce se întâmplă mai departe în laboratorul de tehnică dentară, noi nu putem să gestionăm această resursă şi noi am dezvoltat aplicaţia miioSmile Plus dedicată în exclusivitate laboratoarelor de tehnică dentară, în care se gestionează toate resursele din unitate. Ce înseamnă asta - înseamnă că medicul transmite informaţia către laborator, trimite comanda practic de o lucrare nouă, lucrarea ajunge pe telefonul mobil al administratorului laboratorului, dar ajunge şi în platforma online. Când a ajuns în platforma online fiecare angajat din laborator poate să scaneze codul QR al comenzii şi ştie ce manoperă are de realizat până la finalizarea lucrării. În orice moment şeful de producţie din laborator are o monitorizare foarte bună pe partea de producţie a lucrărilor. După ce lucrarea este finalizată se face verificarea finală, şi se anunţă că este lucrarea finalizată, medicul primeşte în acel moment notificare pe telefon că lucrarea este gata. Între medic şi tehnician există şi o mesagerie a cazului. De obicei medicii sunt foarte ocupaţi, la fel şi tehnicienii şi nu prea reuşesc să comunice. Ei pot comunica pe WhatsApp sau alte canale de acest tip dar cu soluţia noastră toată comunicarea este într-un singur loc şi poate să fie şi pentru 4-5 pacienţi. Atunci ne-am gândit ca pentru fiecare fişă de laborator să facem o mesagerie individuală şi tot ce se discută şi toate fotografiile care se încarcă se salvează în istoricul pacientului.

►Investiţia iniţială a venit din resurse proprii, undeva la 10.000-15.000 de euro. Ulterior am participat la programul Techcelerator şi am fost selectaţi acolo, am primit o primă rundă de investiţii de 25.000 de euro cu care am continuat dezvoltarea. De la aplicaţia gratuită doar pentru piaţa din România am ajuns să avem aplicaţia pro, care este tradusă şi în engleză, are un plan de abonamente şi avem versiunea bazată pe web a aplicaţiei pentru laborator care vine cu un alt tip de abonament.

►Cei mai mulţi clienţi îi avem în România.

►Nu ştiu dacă eu sunt cel care poate face această evaluare de proiect. În baza investiţiilor iniţiale valoarea companiei este de puţin peste 500.000 de euro. Dar în fiecare zi apar utilizatori noi şi în momentul acela discutăm de o altă evaluare.


Urmăreşte zilnic emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation