Ce înseamnă fondurile UE pentru judeţele „scăpătate“. Galaţiul are cel mai mare buget din istorie graţie acestor fonduri

Autor: Miruna Diaconu 24.02.2020

Judeţul Galaţi va avea în 2020 cel mai mare buget din istorie, de 770 mil. lei, din care 500 mil. lei vin de la UE, iar mare parte din sumă va fi folosită pentru investiţii. 

Suma totală estimată în bugetul judeţului va fi de circa 770 milioane lei, iar trei sferturi din aceşti bani vor fi folosiţi pentru investiţii. Cei mai mulţi bani se vor duce către infrastructura rutieră. Circa 65% din suma pentru investiţii reprezintă fonduri de la UE, scrie Mediafax.

Bugetul a fost aprobat de consilierii judeţeni şi este mai mare cu peste 30% faţă de bugetul din 2019. Cu banii din buget, autorităţile vor continua proiectele aflate în diverse stadii de implementare şi vor demara alte investiţii. În vremea comunistă, Galaţiul a reprezentat cel mai mare centru industrial din sud-estul Europei, unde lucrau circa 40.000 de angajaţi, iar Şantierul Naval a fost al doilea cel mai mare angajator din Galaţi; chiar şi acum sunt angajate câteva mii de persoane acolo. Capitalismul a dăunat oraşului, capacităţile vechi închizându-se. Fără ca altele să fie puse în loc.

La nivelul întregului judeţ erau angajate în anul 2018 peste 110.000 de persoane, iar 42.000 lucrau în industrie şi construcţii, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Salariul mediu net în judeţul Galaţi era de 2.415 lei în 2018, iar în industrie şi construcţii era de 2.148 lei. Astfel că fondurile europene,  circa 120 mil. euro, vor ajuta la dezvoltarea proiectelor la nivelul judeţului Galaţi. Fondurile europene sunt motivul pentru care Galaţiul are cel mai mare buget din istorie.