Producătorul de bere Bermas Suceava şi-a majorat profitul cu 19% în 2019, la afaceri de 32 mil. lei, plus 8%

Autor: Cristina Bellu 24.02.2020

Producătorul de bere Bermas Suceava (BRM), companie listată pe segmentul principal de tranzacţionare al BVB, a raportat pentru 2019 un profit net de 1,9 mil. lei, echivalentul unei creşteri de 19,4%, şi afaceri de 32,7 mil. lei, plus 8,3%.

Activele totale ale companiei se cifrau la finalul anului 2019 la 33,5 mil. lei, în creştere cu 16% faţă de 31 decembrie 2018, iar datoriile totale la 9,8 mil. lei faţă de 5,6 mil. lei comparativ cu finalul anului precedent, arată raportul financiar publicat de producător pe site-ul BVB.

Compania cu 31 mil. lei capitalizare este controlată în proporţie de 30% de Asociaţia Victoria Bermas, în timp ce asociaţia salariaţilor PAS Bermas are o deţinere de 20,8%, iar Vivat Construct controlează un procent de 13,6%, restul acţiunilor fiind împărţite între alţi investitori pe Bursă.

Acţiunile BRM se tranzacţionează de la începutul anului în scădere cu 2,7%, la preţul de 1,44 lei pe unitate.