Unele dintre cele mai mari economii ale lumii sunt pe punctul de a intra în recesiune, iar teama generată de epidemia de coronavirus este printre principalele motive

Autor: Eduard Ivanovici 24.02.2020

În condiţiile în care epidemia de coronavirus continuă să se răspândească, semnele conform cărora unele dintre cele mai mari economii ale lumii ar putea intra în recesiune pot deveni realitate, scrie CNN.

De exemplu, economia Japoniei, a treia la nivel mondial, a scăzut cu 1,6% în al patrulea trimestru din 2019, înregistrând cea mai mare contracţie din 2014 încoace.

De altfel, economia Germaniei, cea mai mare din Europa, a arătat semne de vulnerabilitate înainte de răspândirea virusului chinez, fiind trasă în jos de numărul tot mai mari de fabrici închise.

Ethan Harris, economist în cadrul Bank of America, avertizează că situaţiile economice ale unor state mai mici ar putea să se înrăutăţească. Hong Kong-ul este deja în recesiune, iar Singapore ar putea ajunge în aceeaşi situaţie. PIB-ul din ultimul trimestru pe 2019 din Indonezia a atins un minim al ultimilor trei ani. În plus, economiile Chinei şi Indiei au arătat semne similare la sfârşitul anului trecut.

„Acţiunile globale şi-au revenit după ce Statele Unite şi China au ajuns la un acord, însă companiile cu lanţuri de aprovizionare la nivel global rămân în incertitudine”, a spus Harris.

Nici Statele Unite nu s-ar afla într-o poziţie atât de bune precum s-ar fi crezut. IHS Markit, un furnizor internaţional de informaţii cu sediul în Londra, a spus că sectorul serviciilor din Statele Unite s-a contractat în luna februarie pentru prima dată în ultimii patru ani.

Agenţia de rating S&P Global Ratings spune că ritmul de creştere al economiei Chinei pe 2020 ar putea să scadă la 4,4%, de la 6% anul trecut, dacă epidemia de coronavirus continuă până în luna aprilie.

Pe deasupra, economia Europei abia a crescut în ultimul trimestru din 2019, în plus cu 0,1% faţă de trimestrul precedent, cea mai slabă creştere din 2013 încoace. PIB-ul real al statelor din zona euro a crescut cu doar 0,9% în 2019, înregistrând cea mai slabă creştere din ultimii şase ani.

Un studiu Bloomberg arată că bugetele pentru jumătate dintre cele mai mari 20 de economii ale lumii se vor diminua până în 2021.