​Distribuitorul de medicamente Ropharma şi patru companii din grup împrumută 2 milioane de euro de la ING Bank pentru refinanţarea unui spital din Braşov

Autor: Tibi Oprea 25.02.2020

Ropharma (simbol bursier RPH), companie controlată de omul de afaceri Mihai Miron, în calitate de împrumutat, alături de societăţile Ropharma Logistic, Teo Health, Bioef şi Aesculap Prod, parte din grup, împrumută 2 milioane de euro de la ING Bank pentru refinanţarea investiţiei într-un spital din Braşov, potrivit hotărârii de luni a acţionarilor publicată la Bursă.

Spitalul Sf. Constantin a fost deschis în 2011 în Braşov, iar din 2016 au fost demarate investiţiile pentru extinderea acestuia într-o nouă clădire, în fosta locaţie a fabricii Pantex aflată în insolvenţă. Investiţia iniţială a fost de circa 18 milioane de euro.

Spitalul privat este prima investiţie a antreprenorului român Mihai Miron pe piaţa privată de servicii medicale şi este operat de compania Teo Health, controlată în proporţie de 44% de Ropharma SA, adică indirect de Mihai Miron.