ZF Live. Dan Zaharia, consultant la compania din imobiliare Extind: Un investitor care caută birouri nu se mai uită doar la Iaşi versus Cluj-Napoca, ci se uită şi la Skopje, Wroclaw, Kosice

Autori: Alina-Elena Vasiliu , Iulian Tenchiu 26.02.2020

Stocul de spaţii office din Iaşi este de 280.000 mp, valoare care ar putea să se dubleze în următorii cinci, ca urmare a investiţiilor anunţate.

Iaşiul se află în competiţie cu oraşe univer­sitare similare din alte ţări din punctul de vedere al ofertei de birouri moderne, scopul fiind să iasă din paradigma comparaţiilor cu Timişoara sau Cluj-Napoca şi să devină un concurent internaţional, spune Dan Zaharia, consultant în cadrul companiei de imobiliare Extind, specializată în închirierea de birouri în oraşele secundare.

„Nu ne plac comparaţiile cu Timişoara şi Cluj-Napoca, pentru că echipa concurentă este mult mai mare. Sunt peste 60 de oraşe în Europa Centrală şi de Est, cu potenţial asemă­nător cu aceste oraşe universitare, în afară de capitale. Un investitor, când vrea să caute un spaţiu pentru birouri, nu se mai uită doar la Iaşi versus Cluj-Napoca, ci se uită şi la Lvov (Ucraina), Skopje (Macedonia), Wroclaw (Polonia), Kosice (Slovacia). Ne dorim să fim un exemplu pentru oraşele din regiune“, a spus Dan Zaharia la emisiunea online de business ZF Live.