Reţelele moderne au ajuns să controleze 64% din vânzările de bunuri de larg consum. Magazinele de discount sunt motorul. Românii cheltuie anual peste 20 de miliarde de euro pe alimente, băuturi, ţigări, produse de îngrijire personală şi a locuinţei
Autor:
Cristina Roşca
26.02.2020
♦ Anul trecut vânzările de bunuri FMCG au crescut doar cu 2,2%, de două ori mai lent.
Comerţul modern, ce cuprinde magazinele de tip hipermarket, supermarket, discount, proximitate modernă şi cash&carry, a ajuns să mănânce 64% din piaţa bunurilor de larg consum. Prin comparaţie, în 2018 cota de piaţă era de 62%, restul fiind în mâinile micilor jucători.
„Din perspectiva cumpărăturilor de produse de larg consum cu destinaţie casnică, canalele moderne de retail au continuat şi în 2019 să câştige teren în faţa formatelor tradiţionale şi au ajuns la 64% cotă de piaţă”, spun reprezentanţii companiei de cercetare de piaţă GfK.