Cristian Matei, fondator şi preşedintele Advanced Thinking: Un lider de companie nu poate seta obiective dacă procesele companiei sunt fragmentate

Autor: Răzvan Botea 26.02.2020

Cristian Matei, fondator şi preşedintele Advanced Thinking, companie care se ocupă cu transformări organizaţionale pentru companii, spune că unul dintre punctele de plecare într-o transformare a companiei este corelarea proceselor cu obiectivele, în contextul în care dacă procesele sunt fragmentate este dificil să existe un obiectiv comun.

„Când am intrat în companii am găsit de obicei o organizare neadecvată. O companie nu poate funcţiona în regulă dacă nu este proiectată să funcţioneze în regulă. Avem atâtea fragmene de procese care trec prin structuri, cum să ştie cel care conduce să alinieze obiectivele?”, a spus el în cadrul unui eveniment al ZF în parteneriat cu Apa Nova.