Loredana Kaschovits realizează manual cosmetice naturale, presate la rece, într-un atelier de 50 mp din Sibiu şi a trecut de vânzări de 60.000 de euro în 2019

Autor: Florentina Niţu 27.02.2020

Businessul Luthelo a apărut în urmă cu nouă ani, dintr-o nevoie, spune Loredana Kaschovits, fondatoarea acestuia. La un an de la naşterea fiului său, a aflat că acesta are dermatită atopică şi a încercat diverse soluţii recomandate de medici pentru a-l trata, însă cosmeticele din comerţ păreau să nu dea niciun rezultat pozitiv.

Astfel, a hotărât că e mai bine să facă chiar ea cosmetice din ingrediente naturale, bizuindu-se pe experienţa sa de asistentă medicală. A început cu un detergent natural pentru aşternuturi şi haine, apoi a făcut un săpun hidratant şi încet-încet a dezvoltat în jurul nevoilor familiei o gamă întreagă de produse, cum ar fi uleiuri de corp, deodorante sau creme de faţă.