Creşterea creditării şi majorarea veniturilor au ajutat Banca Transilvania să obţină un profit de 1,6 mld. lei în 2019

Autor: Claudia Medrega 28.02.2020

Horia Ciorcilă, preşedintele boardului: Pentru BT, 2019 a fost un an bun, am crescut sustenabil, iar rezultatele demonstrează situaţia noastră financiară solidă. Ca lider de piaţă avem responsabilităţi pe măsură faţă de România şi ştim că rolul nostru este esenţial pentru finanţarea economiei.

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România după active, a raportat pentru 2019 un profit net de 1,62 mld. lei, în creştere faţă de 2018, evoluţia fiind influenţată de majorarea veniturilor - în condiţiile creşterii creditării - şi temperarea costurilor.

La nivel de bancă, profitul a fost mai mare cu aproape 33% faţă de nivelul din 2018, în timp ce la nivel de grup avansul a fost de 46,6%, câştigul întregului grup financiar Banca Transilvania urcând în 2019 la 1,85 mld. lei.