FP prelungeşte până pe 13 martie 2020 oferta publică de răscumpărare de acţiuni de 278 mil. lei

Autor: Liviu Popescu 28.02.2020

♦ Fondul adaugă 7 zile lucrătoare l Oferta trebuia să se încheie pe 4 martie 2020

♦ Fondul plăteşte 1,39 lei pentru 200 de milioane de acţiuni, adică pune la bătaie 278 mil. lei l Ieri o acţiune FP era 1,335 lei.

Fondul Proprietatea (FP), unul dintre cei mai tranzacţionaţi emitenţi de la bursa românească, a prelungit cu 7 zile lucrătoare perioada de desfăşurare a ofertei de răscumpărare de acţiuni până pe 13 martie 2020, potrivit amendamentului aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Ceilalţi parametri ai ofertei, printre care şi preţul de 1,39 lei pe acţiune, au rămas neschimbaţi.

„Această ofertă publică de cumpărare va fi deschisă pentru o perioadă de treizeci şi două (32) de zile lucrătoare. Oferta publică de cumpărare va începe în data de 29.01.2020 şi va înceta la Termenul de Expirare, care este la ora 12:00 p.m. (ora Europei de Est) / ora 10:00 a.m. (ora Greenwich Mean Time (GMT)) la data de 13.03.2020 („Perioada Ofertei“)“, se arată în amendamentul ofertei de răscumpărare, semnat de FP şi de Swiss Capital, intermediarul ofertei.