Dreapta politică îşi uneşte forţele în Bucureşti ca să trimită acasă PSD, după 12 ani de dominaţie autoritară a social-democraţilor

Autor: Miruna Diaconu 28.02.2020

Nicuşor Dan (50 de ani), matematicianul cu masterat şi doctorat obţinute la Sorbona, a primit sprijinul PNL pentru o candidatură independentă la Primăria Generală a Capitalei, ceea ce-i va aduce, aproape automat, sprijinul întregii zone politice de dreapta.

Nicuşor Dan a primit joi sprijinul PNL pentru a candida ca independent la Primăria Generală a Capitalei, una dintre cele mai puternice poziţii politice din România, având în vedere că edilul-şef al Bucureştilor este ales cu cel mai mare număr de voturi după preşedintele României.

Sprijinul primit din partea PNL încheie practic jocurile în zona de dreapta. Fostul său partid USR (Uniunea Salvaţi România, pe care a fondat-o în 2016) îl sprijinea oricum. Acum, PLUS, partenerii USR, se văd obligaţi să-l sprijine şi să renunţe la Vad Voiculescu, pe care-l preferau. Partidul lui Traian Băsescu, PMP, anunţase deja că-l susţine pe Dan şi, astfel, partidele de dreapta ar putea câştiga, la alegerile locale din iunie, Primăria Generală a Bucureştiului în faţa PSD-ului, partid care a condus Capitala timp de 12 ani.

Actualul primar al PSD, Gabriela Firea, a câştigat Primăria în 2016 cu 43% (alegerile sunt într-un singur tur), urmată de Nicuşor Dan (30%) pe fondul unui prezenţe foarte reduse - 33% dintre alegători - ca urmare a in­flaţiei de candidaţi pe partea dreaptă a eşi­chierului politic, ceea ce a demobilizat elec­to­ratul liberal sau conservator. Patru ani mai târziu dreapta arată că a înţeles lecţia alegerilor.

Nicuşor Dan s-a înscris pentru prima dată în cursa pentru postul de primar general al Bucureştiului la alegerile locale din 2012, când a obţinut doar 8,48% din voturi. După eşecul din 2012, Nicuşor Dan a decis să înfiinţeze în 2015 Uniunea Salvaţi Bucureştiul, partid care accepta pluralitatea ideologică. Sub umbrela aceluiaşi partid au avut loc atât susţinătorii conservatorismului cât şi progresişti, transformându-se un an mai târziu în USR - Uniunea Salvaţi România.

La ultimele alegeri locale, din 2016, Nicuşor Dan, din partea Uniunea Salvaţi România, a pierdut, cu 175.119, voturi în faţa Gabrielei Firea, care a avut un total de 246.553, urmat de Cătălin Predoiu (PNL), 64.186 voturi, şi Robert Turcescu, PMP, cu 37.098 voturi. La acea vreme dreapta ar fi putut câştiga Primăria Capitalei dacă şi-ar fi unit forţele în susţinerea unui singur candidat.

Nicuşor Dan a studiat Facultatea de Matematică din Bucureşti, iar apoi şi-a continuat studiile tot în domeniul matematicii, făcând un master şi un doctorat la Paris. După finalizarea studiilor, s-a întors, în ţară. unde a găsit un post de cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române.

La nivel naţional, PSD-ul are majoritatea administraţiilor locale. Dacă partidele de dreapta din restul ţării ar lua exemplul celor de la Bucureşti, ar putea să câştige conducerile administraţiilor locale.

Uniunea Salvaţi România a fost fondată în 2016, înfiinţându-se pe vechiul partid Uniunea Salvaţi Bucureştiul. USR se încadrează în spectrul politic în centru-dreapta şi face parte din partidul european Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa.