Antreprenori locali. Ştefan Cherciu merge cu un showroom de ferestre QFort la parterul complexului de locuinţe Rotar Park Residence din Militari

Autor: Alina-Elena Vasiliu 05.03.2020

♦ Investiţia este de 250.000 de euro.

Ştefan Cherciu, proprietarul producăto­ru­lui de ferestre Casa Noastră din Craiova, va des­chide în aprilie un showroom în Bucureşti, la par­te­rul ansamblului rezidenţial Rotar Park Residence.

„Avem şapte-opt sub-branduri pregătite pentru produse pe care încă nu le facem. Vom prezenta aceste produse într-un showroom de 310 metri pătraţi, la sediul nostru (din Craiova – n. red.), iar la începutul lunii aprilie o să deschidem şi în Bucureşti un showroom de 500 de metri pătraţi, în Militari, în Rotar Park Residence. Investiţia este undeva spre 250.000 de euro“, spune Ştefan Cherciu.