Acţionarii Transgaz au aprobat bugetul pe anul 2020: venituri din exploatare de 1,5 mld. lei, în scădere cu 14% faţă de 2018, şi un profit net de 109 mil. lei, minus 65%

Autor: Tibi Oprea 05.03.2020

Acţionarii Transgaz (simbol bursier - TGN), operatorul sistemului naţional de transport gaze naturale, au aprobat în şedinţa de miercuri bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2020 şi estimările de buget pentru anii 2021-2022, potrivit unui raport la Bursă. În referatul din 23 ianuarie 2020 supus spre aprobare în şedinţa din 4 martie, consiliul de administraţie a avizat venituri din exploatare de 1,4 mld. lei, în scădere cu 13,7% faţă de veniturile preliminare din 2019, şi un profit net de 108,5, mai mic cu 64,7% faţă de rezultatul din anul precedent. 

Compania şi-a bugetat cheltuieli de exploatare de 1,3 mld. lei, mai mari cu 2,7% faţă de cheltuielile de exploatare preliminare din 2019. EBITDA (câştigul înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) bugetat pentru 2020 este de 349,3 mil. lei, în scădere cu 13,3% faţă de profitul operaţional preliminar din 2019. Potrivit raportului de fundamentare a bugetului de venituri şi cheltuieli, principalul factor care stă la baza declinului rezultatelor este lipsa tranzitului de gaze naturale ca urmare a încetării contractului de transport de gaze cu ruşii de la Gazprom pentru tranzitul prin Dobrogea, respectiv conducta de transport internaţional Isaccea 2 – Negru Vodă 2.