Fondul de investiţii suedez SEB Investment Management AB îşi reduce participaţia la Purcari de la 8,45% la 4,81% din capitalul social

Autor: Tibi Oprea 05.03.2020

Fondul de investiţii SEB Investment Management AB din Suedia şi-a redus participaţia la producătorul de vinuri Purcari (simbol bursier WINE) în şedinţa de tranzacţionare de marţi de la 8,45% la 4,81% din capitalul social, potrivit unui raport la Bursă. Fondul de investiţii suedez a preluat pe 15 februarie 2018 un număr de 1,6 milioane de acţiuni, iar în urma vânzării de marţi acesta a ajuns la o deţinere de 961.873 de acţiuni, echivalentul unei investiţii de 21,9 mil. lei, arată calculele realizate de ZF. 

Compania fondată de omul de afaceri Victor Bostan a încheiat anul 2019 cu venituri de 199 mil. lei, în creştere cu 18% faţă de anul precedent, şi un profit net de 44,3 milioane lei, plus 6%, de la 41,7 milioane lei în 2018, potrivit raportului financiar preliminar.