Adrian Marin, preşedinte al UNSAR: Asigurările RCA reprezintă 37% din totalul subscrierilor din piaţa de asigurări. În 2019 aceste asigurări s-au majorat cu 5% faţă de 2018

Autor: Mircea Nica 10.03.2020

„În 2019, parcul auto a crescut la 6,9 milioane autovehicule, 22% dintre maşini au o vechime de peste 20 de ani“

Asigurările obligatorii auto (RCA) s-au majorat cu 5% la finalul anului 2019, atingând un nivel de 3,77 mld. lei, care reprezintă 47,5% din segmentul asigurărilor generale, a spus ieri Adrian Marin, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurări din România (UNSAR), în cadrul unei conferinţe de profil.

„Asigurările RCA reprezintă 37% din totalul subscrierilor pieţei de asigurări. La sfârşitul anului 2019, această linie de businss s-a majorat cu 5% ajungând la 3,77 mld. lei, aproximativ 47,5% din asigurările generale. Am gestionat 5,9 milioane de contracte RCA la finalul anului 2019. Per asamblu, segmentul RCA a rămas constant, pe de altă parte observăm un trend de creştere accelerată a profitabilităţii şi daune plătite. Industria de asigurări plătea aproape 50 mil. euro în fiecare luna, iar în trimestrul 3 din anul 2019 valoarea a ajuns la 56 mil. euro lunar.“