Reducerea comenzilor interne şi externe, prăbuşirea vânzărilor, criza de lichiditate şi scăderea economică sunt o certitudine, dar cum să nu ajungem din nou în insolvenţă şi în recesiune? Reeşalonarea creditelor, facilităţi pentru cei care consumă şi îşi plătesc taxele, nu dau afară oameni şi nu reduc salariile, facilităţi pentru cei care fac acum investiţii

Scăderea creşterii economice în România pentru 2020 este o certitudine, având în vedere criza coronavirus, închiderea Italiei, întreruperea fluxurilor comerciale de aprovizionare în toată lumea din cauza Chinei, prăbuşirea sezonului turistic în Europa cu repercursiuni majore asupra hotelurilor şi businessurilor locale.

Deja liniile aeriene ale lumii îşi numără pierderile, iar hotelurile au o cădere dramatică.

Dacă ar vorbi hotelurile din Bucureşti, la ce cădere au, v-aţi îngrijora.

Din ce în ce mai multe state îşi vor închide graniţele pentru câteva săptămâni, în speranţa că epidemia va putea fi ţinută sub control. Italia a luat o măsură fără precedent de intrare totală în carantină; toţi care intră în Israel vor intra automat în carantină timp de 14 zile; În România, cei care vin din zonele afectate – China, Italia, Coreea de Sud, Iran – trebuie să se autoizoleze.

Toate băncile centrale aproape şi-au epuizat instrumentele monetare, scăderea dobânzilor aproape că nu mai are niciun efect, la euro dobânzile sunt deja negative; printarea de bani este un proces care ţine de zece ani, iar efectele se epuizează; instrumentele fiscale ale statelor sunt limitate, având în vedere gradul ridicat de îndatorare; politicile de investiţii ale statelor sunt blocate în aceleaşi teoreme ale trecutului, care au arătat în criză că nu funcţionează; reducerile de taxe şi de impozite pentru impulsionarea consumului şi a economiilor sunt blocate de interesele fiecărui stat.

Germania, principala economie a Europei şi cea care dispune de resursele financiare cele mai mari, nu arată că ar avea un plan major de investiţie dincolo de graniţă. Dacă Germania nu investeşte, toată Europa are de suferit.

Uniunea Europeană încă nu a prezentat vreun plan de stopare a recesiunii care se instalează în Europa; având un spaţiu fiscal mai ridicat, Donald Trump are o marjă de manevră pentru reduceri de taxe, de data asta pentru populaţie; China pierde sânge după coronavirus şi blochează toate fluxurile comerciale ale lumii; Japonia se pregăteşte de măsuri stricte pentru limitarea extinderii coronavirus; iar Arabia Saudită, OPEC, au intrat în război cu Rusia pe tema cantităţilor de petrol vândute, ceea ce a dus la prăbuşirea preţului barilului cu nu mai puţin de 30% într-o singură zi.

Inflaţia nu mai reprezintă o problemă pentru niciun stat, ci dimpotrivă, scăderea preţurilor deja acţionează într-un mod negativ asupra marilor economii.

Bursele deja sunt în cădere liberă, iar aceste fluctuaţii sunt raiul speculatorilor. Întrebarea tuturor este care vor fi victimele, care bănci şi grupuri financiare vor fi cele mai afectate de această cădere a pieţelor financiare.

În România nici nu se mai pune problema unei creşteri economice de 4,1% prognozată de Guvern.

Din păcate, bugetul şi cheltuielile sunt construite pe această creştere economică, iar încasările sigur nu vor fi la nivelul bugetat.

Nici nu se va mai pune problema unui deficit bugetar de 3%, nici în România, nici în Europa, să vedeţi ce va fi în Italia, dar principala problemă va fi finanţarea lui, pentru că pieţele financiare nu te iartă şi vor cere dobânzi mai mari.

În aceste condiţii, pentru a ţine bugetul cât de cât sub control, guvernul ar trebui să taie din cheltuieli, dar nu are de unde dincolo de cheltuielile pentru investiţii: 80% din buget reprezintă pensii şi salarii.

Gândiţi-vă că Traian Băsescu a tăiat salariile cu 25% la bugetari şi a majorat TVA-ul de la 21% la 24% când bugetul avea un deficit de numai 1 miliard de euro. Acum sunt mult mai multe miliarde de euro care trebuie acoperite.

Datoria externă a României a crescut la 106 miliarde euro, din care 60% este datorie privată a companiilor private şi a noastră ca persoane fizice private. Datoria publică este de aproape 40% din PIB, dar problema nu este acest nivel, ci modalitatea de finanţare.

România nu este Germania pentru a se finanţa ieftin, cu dobânzi negative în euro, ci trebuie să plătească dobânzi de 3-5% pentru a se finanţa în lei, atunci când nu se poate finanţa în valută.

În aceste condiţii, nici nu se mai pune problema majorărilor de pensii din septembrie cu 40%, sau alte majorări salariale la nivel bugetar.

Guvernul, indiferent de numele lui, ar trebui să iasă şi să spună acest lucru înainte ca aceste majorări de pensii şi tăierea lor ulterioară să devină ţintă în campania electorală.

Din punct de vedere financiar, România este mai bine pregătită decât în 2008-2009, pentru că expunerea băncilor pe credite este mai redusă şi mai bine evaluată, dobânzile sunt mai mici, şi cel mai important lucru, 66% din împrumuturile din România au la bază leul şi nu euro, aşa cum a fost în criza precedentă.

BNR are posibilitatea de a ţine sub control dobânzile la lei şi chiar a le reduce prin infuzie de lichiditate.

Având în vedere acest lucru, dobânzile la lei nu vor creşte, ci dimpotrivă, vor scădea.

Cursul leu-euro poate fi ţinut sub control mai mult decât a fost în 2008-2009, mai ales că băncile din România nu mai sunt atât de expuse retragerii liniilor de finanţare externă.

Băncile din România se finanţează acum din depozitele locale, raportul dintre creditele acordate şi economiile atrase fiind de 74%, faţă de 120% în 2008.

Dacă băncile sunt mai bine echipate, finanţarea economiei în ultimii 10 ani a fost asigurată prin credite furnizor, adică companiile dădeau marfă sau prestau servicii unui client în speranţa că îşi vor primi banii mai încolo (termenul mediu de plată din România depăşeşte 180 de zile).

Acum, dacă un client nu mai plăteşte marfa sau serviciul efectuat, impactul va fi mult mai mare decât în criza precedentă, atunci când companiile începeau să nu mai plătească creditele luate de la bănci.

În real-estate, o piaţă care a crescut accelerat în ultimii cinci ani, dezvoltatorii au pus mai mulţi bani proprii în joc, băncile sunt mai puţin expuse şi teoretic ar putea rezista mai mult. Nici preţurile nu mai sunt ca în 2008, sunt mai reduse cu 30-50%, iar între timp salariile s-au dublat, sau chiar s-au triplat.

Din păcate, România are un deficit comercial extrem de ridicat, în 2019 a fost de 17 miliarde euro, şi o marjă de manevră extrem de redusă la nivelul deficitului bugetar.

Din 2012 încoace, deficitul comercial a fost în creştere, dar a putut fi acoperit din excedentul balanţei de servicii (trăiască transportatorii români şi IT-iştii), şi parţial din investiţiile străine care au mai intrat (4-5 miliarde euro pe an).

Acum, balanţa de servicii va fi afectată întrucât transportatorii nu vor mai avea ce să transporte, iar multinaţionalele din IT care operază în România şi companiile româneşti din această industrie s-ar putea să aibă comenzi mult mai puţine.

Comenzile externe se vor reduce în următoarele luni ceea ce va afecta exporturile României. Investiţiile străine vor fi puse pe hold.

Industria auto din România, care reprezintă 10% din economie, va fi afectată de scăderea comenzilor externe, ceea ce se întâmplă deja, iar companiile fie vor opri producţia câteva săptămâni, fie vor renunţa la un schimb şi vor trimite oamenii în şomaj.

În condiţiile unei scăderi generalizate de vânzări în economie din cauza temerilor legate de coronavirus, oamenii nu mai merg în mall-uri, nu mai cumpără bunuri de folosinţă îndelungată, nu-şi mai cumpără haine, îşi anulează călătoriile, vacanţele, impactul va fi major la nivelul lichidităţii comercianţilor.

Cei mari pot rezista, dar companiile mici şi mijlocii, care reprezintă 50% din economie, nu au cum să reziste dacă nu au încasări.  

În aceste condiţii, ce ar putea face Guvernul şi BNR, băncile sau alte entităţi care pot lua decizii de politici publice, fie fiscale, fie monetare, fie administrative:

1. Băncile trebuie să ofere instrumente prin care clienţii afectaţi de căderea vânzărilor să poată să aibă o reeşalonare a împrumuturilor pe o perioadă mult mai lungă de timp. De fapt, să plătească dobânzile, iar principalul să fie plătit mult mai încolo. Băncile au suficientă lichiditate pentru a gestiona această situaţie şi dacă nu au BNR poate asigura fluxurile de bani. Dacă nu se va face această reeşalonare acum, se va ajunge din nou la un vârf al insolvenţelor, pentru că firmele nu vor mai avea nicio dilemă să recurgă la această operaţiune imediat ce vor realiza că nu mai pot să îşi plătească creditele.  

2. Băncile trebuie să ofere încă de pe acum posibilitatea reeşalonării creditelor de consum şi în special a celor ipotecare acordate clienţilor: băncile trebuie să scadă rata lunară (dobânda Ă principal) până la nivelul în care un client poate să plătească în condiţiile unei crize economice, în care îşi pierde jobul, are o reducere de salariu, are încasări mai reduse.

3. Furnizorii majori de utilităţi – energie, gaze, telefonie mobilă – trebuie să aibă instrumente în care plăţile să fie întinse pe o perioadă mai lungă de timp dacă un client înregistrează căderea încasărilor.

4. Mall-urile trebuie să ofere facilităţi chiriaşilor care înregistrează căderea vânzărilor: nu toată lumea are puterea Zara sau H&M de a rezista atunci când clienţii nu mai trec printr-un mall şi nu mai cumpără produse.

5. Guvernul trebuie să găsească finanţare pentru a face investiţii publice în infrastructură, adică să dea de lucru constructorilor, care la rândul lor pot să angajeze oameni sau să atragă oameni din altă parte. Construcţiile au un grad de multiplicare de şapte ori pe orizontală, iar cea mai mare parte o reprezintă businessul local.

6. Reducerea acum a TVA-ului pentru cei care îşi achiziţionează un apartament peste plafonul actual (100.000 de euro).  

7. Chiar dacă ar părea o nebunie, Guvernul trebuie să majoreze din nou salariul minim pe economie pentru a mai reduce din căderea consumului şi aş majora încasările bugetare. Pe diferenţa de creştere, Guvernul poate acorda companiilor o facilitate de amânare a plăţii impozitului pe venit şi a taxelor pe contribuţiile sociale.

8. Voucherele de vacanţă ar trebui majorate pentru a-i încuraja pe români să îşi petreacă concediile în ţară pentru a umple hotelurile şi a da de lucru companiilor româneşti care livrează mâncare, etc.

9. Companiile care nu dau afară oameni trebuie să beneficieze de credite fiscale când plătesc taxele şi impozitele la stat.

10. Cei care îşi plătesc taxele şi impozitele trebuie să beneficieze de reduceri fiscale importante pentru a încuraja disciplina financiară şi a da un respiro companiilor, de lichiditate.

11. Cei care fac acum investiţii sau angajează oameni să beneficieze de facilităţi fiscale importante.

12. Proiectele de lege care sunt blocate şi care ar da de lucru în România trebuie să fie trecute cu prioritate prin Parlament sau prin Guvern.

13. Birocraţia adminsitrativă care ţine în loc foarte multe proiecte trebuie să fie redusă la minim astfel încât companiile, antreprenorii, să fie încurajaţi să lucreze.

14. O facilitate fiscală pentru cei care fac acum achiziţii prin intermediului cardurilor sau a mijloacelor electronice de plată: spre exemplu, fie reducerea TVA, fie acumularea unor puncte fiscale, care vor putea fi folosite ulterior în reducerea de impozite.