Romgaz: Statul român aprobă cumpărarea de servicii juridice de consultanţă pentru negocierea şi achiziţia unei cote de participare în proiectul Neptun Deep de la ExxonMobil

Autor: Tibi Oprea 12.03.2020

Acţionarii Romgaz (simbol bursier - SNG), cel mai mare producător de gaze naturale din România, au aprobat miercuri achiziţionarea de servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare externă a companiei, pentru negocierea şi, după caz, achiziţia unei cote de participare de la ExxonMobil pe perimetrul offshore XIX Neptun Deep, potrivit unui raport la Bursă.

În toamna lui 2019, Adrian Volintiru, CEO-ul Romgaz, spunea pentru ZF că intenţionează să achiziţioneze un pachet de 15%-20% şi să intre partener cu Petrom în cel mai mare proiect energetic offshore al României din 1989 încoace.