Al 50-lea caz de coronavirus a fost confirmat în România, la o femeie de 54 de ani din Neamţ

Autori: Ana Petrescu , Mediafax 12.03.2020

Al 50-lea caz de coronavirus a fost confirmat în România, fiind vorba despre o femeie de 54 de ani din Neamţ, anunţă reprezentanţii Grupului de Comunicare Strategică (GCS). Ea a fost internată la spitatul Roman, miercuri, cu tuse, febră şi faringită.

Pe 1 martie femeia s-a întors din Italia, dintr-o zonă neafectată de COVID-19, mai precizează GCS.

Este al treilea caz de infectare cu noul coronavirus confirmat, în cursul zilei de joi, pânâ la acest moment, după ce miercuri au fost alte 18 cazuri.