​SIF Muntenia propune acţionarilor două variante de distribuire a profitului pe 2019: dividende de 23,5 mil. lei cu un randament de 4,5% sau răscumpărarea de acţiuni de maximum 42 mil. lei

Autor: Tibi Oprea 12.03.2020

​SIF Muntenia (SIF4) a publicat joi la Bursă o propunere de repartizare a profitului net realizat în 2019, adică suma de 112 milioane lei, prima variantă fiind distribuirea de dividende, respectiv un grad de repartizare de 21%, iar cea de-a doua fiind răscumpărarea de acţiuni pentru reducerea capitalului social.

Astfel, în prima variantă, suma de 88,4 milioane lei este propusă pentru repartizarea la alte rezerve, reprezentând surse proprii de dezvoltare, în timp ce suma de 23,5 milioane lei este propusă spre distribuire acţionarilor sub formă de dividende.

Societatea a anunţat un dividend brut de 0,03 lei pe acţiune, care, la preţurile curente de tranzacţionare din şedinţa de miercuri, are un randament de 4,5%, potrivit calculelor realizate de ZF.

Propunerea pentru data plăţii dividendelor este 21 septembrie 2020.

În cea de-a doua variantă, societatea propune răscumpărarea unui număr maxim de 20,6 milioane de acţiuni, reprezentând 2,56% din numărul total de acţiuni, pentru reducerea capitalului social.

“Scopul propunerii prezentate mai jos este de a creşte valoarea acţiunilor şi de a reduce discountul la care se tranzacţionează acţiunile SIF Muntenia pe BVB”, se arată în comunicatul de la Bursă.

Preţul minim pe acţiune este propus la 0,1 lei, în timp ce preţul maxim este de 2,03 lei pe acţiune, ceea ce înseamnă că valoarea programului de răscumpărare s-ar putea ridica la circa 42 de milioane de lei.

Durata programului va fi de maximum 18 luni de la data publicării în Monitorul Oficial.

Acţiunile SIF Muntenia se tranzacţionează în scădere cu 18,3%, pe fondul unui rulaj de 21,3 milioane lei, emitentul ajungând la 557 milioane lei capitalizare.